P...

Am un frate
Ţese-o pânză minunată
Fără iţe, fără spată.
(păianjenul)

Ciupercă uscată
În cui agăţată.
(pălăria)

Ia gândeşte-te şi spune
Cine-i mai bogat în lume ?
(pământul)

Norii lungi, pe sus se plimb,
Nu-l ghicesc printre urzici,
Soare galben, cât un bumb,
Răsărit pentru furnici.
(păpădia)

Zeci de umbreluţe mici,
S-au unit să fac-o floare,
Dar trecu vântul pe-aici
Şi le risipi în zare.
(păpădia)

Chip de om, dar minte n-are
Nici nu cere de mâncare.
E îndrăgită de copii
Că le-aduce bucurii.
Oare ce e ?
(păpuşa)

Este un lucru
Pe care unii îl au întreg,
Alţii pe jumătate
Iar alţii deloc.
(părinţii)

Copăiţe cu bobiţe
Agăţate printre viţe !
(păstăile de fasole)

Nu e mire, nici mireasă,
Are trenă mătăsoasă
Cu bănuţi frumoşi, verzui,
Hai ghiciţi numele lui !
(păunul)

Care turtă afânată
Este zilnic cumpărată ?
Se găseşte-n orice casă
Şi-o servim felii la masă !
(pâinea)

Cu ciomege m-au lovit,
Între pietre m-au strivit,
Chiar în jar am fost băgată,
Cu cuţitul spintecată,
Dar deşi mă chinuieşte,
Lumea-ntreagă mă iubeşte,
Toată lumea mă doreşte.
(pâinea)

Din pământ în soare
Din sac în dogoare.
(pâinea)

Roată rotită,
De om muncită
Şi de lume înghiţită.
(pâinea)

Băutoare însetată
Bea vin, lapte şi ulei,
Dar ce-nghite-n beregată,
Nu merge-n stomacul ei !
(pâlnia)

Floricea catifelată,
Seamănă c-un chip de fată !
(panseluţa)

Când e-n baltă e regină
Iar în sat e rogojină !
(papura)

Umbrelă mare, uşoară,
Din avion se coboară !
(paraşuta)

Bici de foc cumplit
Peste cer zvârlit,
Dar tot focul lui
Îl prind într-un cui.
(paratrăsnetul)

În mici tuburi se găseşte,
Dinţii bine îi albeşte !
(pasta de dinţi)

Fluturaşul cel plăpând
Câte aripi o fi având ?
(patru)

Am numărătorul 4.
Din întreg sunt o pătrime.
Cum îmi ziceţi, măi puştime ?
(patru supra şaisprezece)

Ce-i gata
Şi tot trebuie gătit ?
(patul)

Un hultan voinic, năuc,
Cu ciocul cât un uluc !
(pelicanul)

Cine şade în ghiozdane,
Purtând gume şi creioane ?
(penarul)

Ascuns în cămaşă verde,
Miezul de foc nu se vede.
Când mănânci o feliuţă,
Parcă sufli-n muzicuţă.
(pepenele)

O căsuţă gogoneaţă,
Învelită cu verdeaţă,
Înăuntru miere ţine;
Nu-i făcută de albine.
(pepenele verde sau lebeniţa)

Mere mari cu biberon
Au crescut la noi în pom !
(perele)

Un arici mititel
Curăţăm dinţii cu el !
(peria de dinţi)

Scândură cu păr pe ea
Curăţă hăinuţa mea !
(peria de haine)

Cine are pene
Şi nu zboară ?
(perna)

Pe patul lui Titişor,
Şade-un sac cu pufuşor !
(perna)

O surcică argintie,
Numa-n apă şade vie !
(peştele)

Cine are dinţi mulţi
Şi nu poate muşca ?
(pieptenele)

Nu-i caisă, că-i roşcată
Şi-are pieliţa pluşată !
(piersica)

Şade “domnul” pe un banc
Numa-n cizme şi în frac !
(pinguinul)

Ce-i din lumea mare-adus
Şi la mare masă pus ?
(piperul)


Are blana mătăsoasă,
La căldură toarce-n casă;
La lăbuţe-are gheruţe –
Stau ascunse în pernuţe.
(pisica)

Care-i dobitocul
Ce păzeşte focul
Şi-şi spală cojocul ?
(pisica)

Toarce lelea-ncetişor
Fără furcă şi fuior !
(pisica)

Cocoloş pe sub măsuţă
Îşi ia coada în lăbuţă
Şi isteţ precum e el
Îl prinde pe şoricel.
(pisoiul)

Mică, mică şi fricoasă
Creşte cucul, nu se lasă !
(pitulicea)

Stă la noi necontenit
Şi cântă: “tivit ! tivit !” !
(piţigoiul)

Nu e pled şi nici perdea,
Noaptea stai ascuns sub ea !
(plapuma)

Între nori şi-ntre pământ
Sfori de apă cad pe rând !
(ploaia)

Care arbori drepţi şi-nalţi
Par la rând nişte soldaţi ?
(plopii piramidali)

La care copac
Tremură frunzele fără vânt ?
(plopul)

Iarna e nepăsător
Şi vara-i tremurător !
(plopul tremurător)

Ce fiară cu limba râmă
Şi cu spatele dărâmă ?
(plugul)

Două roate, cuţit lat
Foloseşte la arat -
Cine este, l-aţi aflat ?
(plugul)

Peste ape, prins în scoabe,
Şade moşu-n patru labe,
Şi cum stă aşa plecat
Eu trec apa pe uscat.
(podul)

Peste râpe, peste ape
Face drumul mai aproape !
(podul)

Două scânduri cu inele
Păstrăm cărţile pe ele !
(poliţa cu cărţi)

Primăvara te veseleşte,
Vara te umbreşte,
Toamna te nutreşte,
Iarna te-ncălzeşte,
Poftim de ghiceşte.
(pomul)

Am aici în bătătură
O uzină cu untură,
Care umblă prin ogradă
C-un şurub în loc de coadă.
(porcul)

Şindil, mindil;
La bot ca pitacul,
La păr ca acul;
Vara  în glod,
Iarna  în pod.
(porcul)

Nu-i tractor, dar e în stare
Poieni, lunci, păduri să are !
(porcul mistreţ)

Tărtăcuţă aromată
Ca un morcov colorată,
Din ţări calde cumpărată !
(portocala)

Duce veste
Ca-n poveste
Şi oricui el ştie-a spune
Că e semnul păcii-n lume.
(porumbelul)

Cine se naşte-nfăşat ?
(porumbul)

Stă burtosul pe câmpie
Năsturei în el o mie.
(porumbul)

Tinerel
Cu mustăţi albe,
Bătrânel
Cu mustăţi negre.
(porumbul)


Trei sute de fraţi
Galben-roşcaţi,
Pe-un băţ adunaţi.
Din ei peste noapte
Ţi-o da vaca lapte,
Şi ouă găina,
Iar porcul  slănina.
(porumbul)

Nici în casă nici afară
Talpa mea e drum de ţară.
(pragul)

Am o păsărică-n sac,
Soţie de pitpalac !
(prepeliţa)

Cântăreaţă delicată,
Vraja-i seara ne desfată !
(privighetoarea)

Şi pluşat şi vărgat
Apa-ndată a zvântat !
(prosopul)

Toamna-i vânătă, brumată,
Iară iarna-i afumată !
(pruna vânătă)

În pădure născui,
În pădure crescui,
Acasă m-au adus,
Călcătoarea satului m-au pus.
(puntea)

Ce moţată, dragii mei,
A prins Creangă într-un tei ?
(pupăza)

Cine-i mic, mititel,
De se sperie şi Vodă de el ?
(puricele)

Mic şi negru, cafeniu
Unde a sărit, nu ştiu !
(puricele)

Ce n-are suflet
Şi suflet fură ?
(puşca)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu