B...

Ce-ncăpere are cadă,
Apă rece, apă caldă,
În care, când ai intrat,
Ieşi mai alb şi mai curat ?
(baia)


Nu e peşte, nici vapor
Uriaşul mărilor !
(balena)

Când e plin zboară,
Când e gol coboară !
(balonul)

Fetele şi femeile n-au
Şi nici nu doresc să aibă;
Bărbaţii o ţin ca o podoabă,
Iar când o au
Încearcă să se cureţe de ea.
(barba)

Am o raţă
Fără viaţă,
Trece apa cât de mare,
Ba te duce şi-n spinare.
(barca)

Care gâscă n-are viaţă
Şi pe apă se răsfaţă ?
(barca sau luntrea)

Noi o facem din hârtie
Pluteşte pe apa argintie,
Pescarii o fac din lemn, pânze şi sfori,
Plecând cu ea să pescuiască-n zori.
(barca cu pânze)

Să-mi ghiciţi o ghicitoare:
Înaltă, cu lungi picioare,
Pene negre pe-aripi are,
Peste broaşte e mai mare !
(barza)

În pădure fusei,
Al treilea picior ajunsei.
(bastonul)

Pe bătrâni îi sprijinesc,
Pe călători întovărăşesc,
Pe cei răi îi pedepsesc.
(bastonul)

Pe masă sau în tavan,
Seara vezi un ghem bălan !
(becul)

Şi acasă şi în clasă,
E o pară luminoasă.
(becul electric)

Are coarne-ncârligate
Şi cu-alţi semeni se bate !
(berbecul)

Trece badea mânios
Cu cojocu-ntors pe dos.
(berbecul)

Ghiciţi care lighioană
Mestecă, aşa-n neştire,
Tot betonul ce se toarnă
În pereţii din clădire ?
(betoniera)

Găinuşă pestriţată
Cu coada mereu plouată !
(bibilica)

Două roate-n lanţ legate
Duc iute un om în spate !
(bicicleta)


Stă cu spatele la rege
Dar regele nu se supără.
(Birjarul)

E deschisă orişicui,
Este "Casa Domnului" !
(biserica)

Vacă neagră, coarne late,
Îndreptate mult în spate,
Vara umblă să se scalde
În mlaştini cu ape calde !
(bivoliţa)

Când e viu, el trage carul
Iar tăiat, dintr-a lui piele
Face talpă tăbăcarul
Şi cizmarul tălpi, pingele.
(boul)

Când suge,
Când ară,
Când face din el ciubote.
(boul)

Până-i mic,
Ţări cuprinde;
Dacă creşte,
Pământul risipeşte;
Dacă moare,
În joc sare.
(boul)

Iarna-n frig, vara la soare,
Neschimbat e la culoare !
(bradul)

Sus pe coama munţilor,
Munţilor, cărunţilor,
Stă voinicul cel ţepos
Veşnic verde şi frumos.
(bradul)

Sus pe culmi înalte creşte,
Lumea-n case îl pofteşte,
Îi dă daruri să le ţină
Şi potire de lumină !
(bradul)

Holbată, cu gura mare,
Ca şi o lăcustă sare.
(broasca)

Poartă-n spate o cetate
Şi din ea doar capu-l scoate !
(broasca ţestoasă)

Cu arome îmbietoare
Pâinea rumenă apare
Din cuptorul dogorit
Cine o scoate mulţumit ?
(brutarul)

Şapte puncte poartă-n spate
Şi-ajută pomii cât poate.
(buburuza)

Ciorbe, supe, sărmăluţe
Sosuri calde, chifteluţe
Pregăteşte iscusit
Că e meşter la gătit.
(bucătarul)

E o babă supărată
Şade-n scorbură uscată,
Are ochii de motan
Şi seamănă c-un vultan !
(bufniţa)

Am în curte un stejar
Cu vârf roşu ca de jar !
(bujorul)

Ursuleţ cu alb vărgat
Rău cu vulpea e certat !

(bursucul)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu