L...

Rămurea cu clopoţei,
Hai, ghiciţi numele ei !
(lăcrămioara)


Iedul cu şase picioare
Vrea ca lanul să doboare !
(lăcusta)

Nu e ţap, dar coarne are
Şi prin lanuri iute sare !
(lăcusta)

Cerceluş cu toartă mare
Te opreşte la intrare !
(lacătul)

Cerceluş cu toartă,
Nime nu mă poartă,
Da mă tot acaţă
La uşa din faţă.
(lacătul)

De pază la poartă
Cerceluş cu toartă
Agăţat stingher
De urechi de... fier.
(lacătul)

Nu latră, nu muşcă
Şi nici nu împuşcă.
În casă
Pe nimeni nu lasă !
(lacătul)

Ce apă este în lume
Fără nisip ?
(lacrima)

Cupe albe sângerii,
Stau pe lujere înfipte,
Parc-ar fi nişte făclii !
Hei, ghiceşte-le, de ştii !
(lalelele)

Cine ziua dormitează
Şi noaptea ne luminează ?
(lampa)


Zână albă ca o vrajă
Lin pe apă ea pluteşte,
Între trestii stă de strajă
Şi în apă ea priveşte
Cine e ? Cine-o ghiceşte ?
(lebăda)

Ce e mare şi mai mare
Şi de nimeni teamă n-are ?
(legea)

Nu e cal, dar are coamă
Şi-i puternic fără seamă,
Îl ghiceşti uşor, când vrei,
Că e scris pe banii mei !
(leul)

E un mic aeroplan
Cu aripi de celofan !
(libelula)


Să-mi ghiciţi în graba mare,
Unde sunt cărţi de vânzare ?
(la librărie)

Mici pitici cu felinare
Umblă noaptea pe cărare !
(licuricii)

Scânteioară
Albăstrioară,
Zboară pe-ntuneric, zboară;
Luminează ici-colea.
Ce-i: felinăraş sau stea ?
Licăreşte... licăreşte...
Numele cine-i ghiceşte ?
(licuriciul)

Pare-a fi un şoricel
Însă are aripioare
Zboară noaptea-n chip şi fel
Purtând numele de floare.
(liliacul)

Primăvara când s-arată,
Prin grădini apar deodată
Ciorchini albi şi albăstrii
Din steluţe, mii şi mii !
(liliacul)

Şoricel cu aripioare
Poartă numele de floare.
(liliacul)

Zburătoare
Cu patru picioare.
(liliacul)

Melcul fără de găoace
Multă pagubă ne face !
(limaxul)

Ce şede în apă
Şi tot se adapă,
Omul îmbătrâneşte,
Ea nu putrezeşte.
(limba)

Nu e laie,
Nici bălaie,
Nu e brici,
Ca briciul taie.
(limba)

Se întinde şi se strânge
Şi lacomă suge sânge !
(lipitoarea)

O dihanie ciudată
Poartă-n gură o lopată !
(lopătarul)


Cine ştie o crăiasă
Toată noaptea luminoasă
Între stele locuieşte
Oare cum se mai numeşte ?
(luna)

E rotundă şi bălaie,
Intră noaptea în odaie !
(luna)

O secere fără dinţi
Păşeşte peste munţi.
(luna)

Doisprezece fraţi aleargă
Anul cât este de lung;
Fug de zor prin lumea-ntreagă,
Niciodată nu se-ajung.
(Lunile anului)

Ciocoi ţeapăn şi hapsân,
El se vrea-n turmă stăpân !

(lupul)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu