T1

CENUSAREASA

                                                                   după Fraţii Grimm
- text adaptat –

A fost odată un om putred de bogat şi omului ăstuia s-a întâmplat să-i cadă nevasta greu bolnavă. Când a simţit că i se apropie sfârşitul, femeia şi-a chemat la căpătâi singurul ei copil, o fetiţă, şi i-a spus:

- Draga mamei, orice ţi s-ar întâmpla, cată să fii întotdeauna bună şi cu sufletul neîntinat.
Nu după mult timp omul îşi luă altă nevastă, care îşi aduse în casă cele două fete pe care le avea. Acestea, nu-i vorbă, erau frumoase, dar pe cât de luminos le era chipul, pe atât de întunecat şi plin de răutate le era sufletul.
Pentru fata cea vitregă începură a curge de-aici înainte zile pline de amărăciune. Îi luară straiele ei cele frumoase şi-o îmbrăcară c-o vechitură de rochie cenuşie, o încălţară cu nişte papuci de lemn şi o duseră în bucătărie, într-un alai de batjocuri.
Aici, o puseră să robotească din greu, de dimineaţă şi până cădea noaptea.
Seara, frântă de oboseală, se cuibărea în cenuşă, lângă vatră şi până şi somnul îi era numai chin şi amar. Şi fiindcă din această pricină era totdeauna plină de cenuşă, îi ziseră în râs Cenuşăreasa.
Într-o zi, tatăl fetelor se pregătea să plece la iarmaroc şi apucă să le întrebe pe cele două fete vitrege ce daruri voiau să le aducă.
- Rochii frumoase, răspunse una.
- Ba mărgăritare şi nestemate, zise cealaltă.
Într-un târziu o întrebă şi pe Cenuşăreasă:
- Da' ţie, Cenuşăreaso, ce-ţi doreşte inima?
- Cea dintâi rămurică ce s-o anina de pălăria dumitale, la întoarcerea acasă, pe aia s-o rupi, dragă tată, şi să mi-o aduci.
La iarmaroc, omul avu grijă să cumpere pentru fetele vitrege rochii frumoase, mărgăritare şi nestemate. În drum spre casă, o creangă de alun îi atinse pălăria şi i-o dădu jos de pe cap. Astfel îşi aminti de rugămintea Cenuşăresei.
După ce primi creanga de alun, fata mulţumi din suflet şi, către seară, se duse la mormântul maică-si, răsădi crenguţa şi începu să plângă, iar lacrimile picurară pe ramura care crescu şi se făcu o mândreţe de copac. De trei ori pe zi se ducea Cenuşăreasa la mormântul maică-si şi de fiecare dată zărea câte o păsărică albă lăsându-se din zbor pe câte o creangă a alunului. Şi pasărea îi îndeplinea fetei orice dorinţă.
Şi s-a întâmplat ca o dată împăratul să pună la cale o mare petrecere, gândind că aşa feciorul său o să-şi aleagă mireasa.
Cenuşăreasa o rugă cu lacrimi amare pe maică-sa vitregă să se îndure şi s-o lase şi pe ea la petrecere.
Aceasta zise:
- Am răsturnat o strachină de linte în cenuşă şi dacă în două ceasuri alegi toată lintea, atunci o să-ţi îngădui să mergi la petrecere.
Cenuşăreasa ieşi în grădină pe uşa din dos şi prinse a striga:
- Blânde porumbiţe şi voi, turturele, şi voi, păsări ale cerului, veniţi cu toatele de-mi ajutaţi s-aleg lintea:
     „Bobul bun, ici, în ulcică, Iar cel rău în guşulică..."
Toate zburătoarele cerului se aşezară în jurul vetrei, făcându-şi loc în cenuşă. Nu trecuse nici un ceas de când păsărelele se apucaseră de ales lintea, că şi mântuiră treaba.
Fata îi duse mamei vitrege strachina, numai că aceasta îi spuse scurt:
- Dacă eşti în stare să-mi alegi din cenuşă două străchini de linte într-un ceas, te iau şi pe tine!
Fata chemă iar în ajutor păsările cerului:
- Blânde porumbiţe şi voi, turturele, şi voi, păsări ale cerului, veniţi cu toatele de-mi ajutaţi s-aleg lintea:
    „Bobul bun, ici, în ulcică, Iar cel rău în guşulică..."
Nu trecuse nici jumătate de ceas şi fata îi duse mamei vitrege străchinile cu linte, crezând că de astă dată o vor lua şi pe ea la petrecere. Dar maştera se împotrivi şi acum:
- Ce, vrei să ne fie ruşine cu tine?! Tot n-o să te iau cu noi!
    Rămasă singurică în toată casa, Cenuşăreasa se duse la mormântul mamei sale şi, aşezându-se sub alun, grăi:
    -Alunaş, drag alunaş,
    Scutură-te, rogu-te-aş,
    Şi mă-mbracă-n strai de-argint
    Numa-n aur şi argint.
Pasărea albă, aflată în alun, îi dădu atunci o rochie ţesută toată în aur şi argint şi-o pereche de conduri cu alesături de mătase şi argint.
Cenuşăreasa se îmbrăcă în grabă şi se duse la petrecere unde nimeni nu o recunoscu.
De cum o zări, feciorul împăratului prinse mare drag de ea şi dănţuiră toată noaptea.
Când se îngâna noaptea cu zorile, fata vru să se ducă acasă.
- Merg şi eu cu tine! îi zise feciorul împăratului.
Fata reuşi să fugă şi alergă într-un suflet la alun, dezbrăcă hainele frumoase şi le lăsă la mormânt.
Când intrară cu toţii în casă, o găsiră pe Cenuşăreasa stând în cenuşă, îmbrăcată în aceleaşi straie rufoase dintotdeauna.
A doua seară, după ce părinţii şi surorile ei vitrege plecară la petrecere, Cenuşăreasa se grăbi să se ducă la alun şi-i zise:
    -Alunaş, drag alunaş,
    Scutură-te, rogu-te-aş,
    Şi mă-mbracă-n strai de-argint
    Numa-n aur şi argint.
    Atunci păsărica îi aruncă o rochie şi mai frumoasă decât cea din ajun. La petrecere, feciorul de împărat dănţui toată noaptea numai cu ea. Cum se lăsară negurile nopţii, fata îi scăpă de sub ochi.
    A treia zi, Cenuşăreasa aşteptă până ce plecară din nou părinţii şi surorile vitrege şi-apoi se duse iar la mormântul maică-si şi-i grăi pomului:
    -Alunaş, drag alunaş,
    Scutură-te, rogu-te-aş,
    Şi mă-mbracă-n strai de-argint
    Numa-n aur şi argint.
Păsărica îi aruncă o rochie atât de frumoasă şi de strălucitoare, cum nu s-a mai văzut alta pe lume, iar condurii erau cu totul şi cu totul numai cu fir de aur.
Când ajunse la petrecere, oaspeţii fură uimiţi de atâta frumuseţe. Feciorul de împărat dănţui iarăşi numai cu dânsa.
La ivirea zorilor, Cenuşăreasa reuşi să se strecoare cu atâta dibăcie, că tânărul crai îi pierdu şi de astă dată urma.
Vezi însă el pusese la cale un vicleşug, poruncind să se ungă treptele cu smoală. Când Cenuşăreasa coborî în fugă, condurul din piciorul stâng îi rămase agăţat în smoală.
Feciorul de împărat îl ridică, iar a doua zi se grăbi să se ducă la tatăl fetelor şi, arătându-i condurul, îi zise:
- Fata pe-al cărei picior se va potrivi condurul acesta, numai aceea îmi va fi nevastă.
Când auziră spusele tânărului crai, cele două fete ale maşterei se bucurară grozav. Cea mai mare se duse cu pantoful în iatac şi, la îndemnul maică-si, îşi tăie un deget de la picior pentru a se putea încălţa. Apoi, abia putând să-şi stăpânească durerea, se înfăţişă înaintea tânărului crai şi acesta, urcând-o pe cal lângă el, porni cu ea către casă.
    Ajunşi în dreptul mormântului, auziră două porumbiţe strigând:
-Vai, conduru-i tare mic:
Parcă-n cleşte, aşa o strânge!
Şi-năuntru-i numai sânge,
Că tot curge pic cu pic...
Nu-i mireasa-adevărată!
Ea-i pe-aproape şi te-aşteaptă...
Atunci feciorul de împărat băgă de seamă că sângele curgea din piciorul fetei. Întoarse calul şi o duse înapoi acasă, adăugând că ar dori să încerce şi cealaltă fată condurul.
    Aceasta îşi reteză din călcâi şi, cu chiu cu vai, abia reuşi să se încalţe. Feciorul de împărat porni şi cu ea la drum, dar, când trecură prin dreptul alunului, porumbiţele prinseră din nou să dea zvon:
-Vai, conduru-i tare mic:
Parcă-n cleşte, aşa o strânge!
Şi-năuntru-i numai sânge,
Că tot curge pic cu pic...
Nu-i mireasa-adevărată!
Ea-i pe-aproape şi te-aşteaptă...
Văzând ciorapul alb plin de sânge, feciorul de împărat o duse pe mireasa cea mincinoasă acasă, întrebând:
- Nu mai aveţi vreo altă fată?
J   - Ba, cum să spun... mai am una, o biată Cenuşăreasă, da' nici vorbă, nu poate fi ea mireasa! grăi tatăl.
Tânărul crai ţinu morţiş s-o vadă. Fata veni şi se aşeză pe un scăunel, scoase din picior papucul de lemn şi încălţă condurul, care-i veni ca turnat. Privindu-i chipul, feciorul de împărat o recunoscu pe dată şi spuse:
- Asta-i mireasa cea adevărată.
Plecară şi, în dreptul alunului, cele două porumbiţe ciripiră bucuroase:
-Vezi, conduru-i tare mic,
Dar de strâns, de fel n-o strânge,
Şi-năuntru nu e sânge,
Că n-a curs măcar un pic!...
Ea-i mireasa adevărată,
Mult dorită şi visată!...
Apoi, păsările se aşezară uşurel pe umerii Cenuşăresei şi rămaseră aşa tot timpul cât s-a prăznuit nunta împărătească.

R1